Specialiști din Timișoara ai companiei germane Continental contribuie, ca parte a unor echipe internaționale, la dezvoltarea framework-ului CAEdge al unui sistem de calcul avansat inter-domeniu (HPC – High Performance Computer) care va fi instalat în mașini, asigurând dezvoltarea soluțiilor software, integrarea acestora, precum și testarea întregului cadru de lucru.
Șerban Nicolescu a fost numit director al fabricii de anvelope Continental din Timișoara, una din cele mai moderne și strategice unități de producție ale corporației. El îi urmează în funcție lui Matthieu Turlure, care a ocupat această poziție timp de doi ani și care își continuă activitatea în altă locație, tot în cadrul companiei.
Continental anunță numirea lui Matthieu Turlure pe poziția de director al fabricii de anvelope din Timișoara, una din cele mai moderne și strategice unități de producție ale corporației.
Grupul german Continental AG va extinde reducerile de costuri după ce profitul operațional a scăzut cu 47%, pe fondul măsurilor adoptate pentru a ține sub control pandemia de coronavirus (COVID-19), care au dus la un declin de 25% al producției auto globale, transmite Reuters.
Continental anunță numirea lui Carlos Bernabé pe poziția de director general a fabricii de anvelope din Timișoara, una din cele mai moderne și strategice unități de producție ale companiei.
Continental a anunțat planul de restructurare a companiei pe următorii 10 ani, ca urmare a încetinirii producției de automobile în piețele-cheie, plan care va include închideri de fabrici în Europa și SUA.
Grupul german Continental, furnizor de componente auto și anvelope, a început lucrările pentru extinderea clădirii de birouri din Iași, lucrări ce se vor încheia în martie 2020.
Anvelopele Continental de iarnă au impresionat jurnaliștii auto din Germania, de la cele mai prestigioase publicații auto. Anvelopele WinterContact TS 860 și AllSeasonContact au fost apreciate ca fiind „ideale” și „foarte recomandate”.
Anvelopele de iarnă produse de Continental reușesc să obțină rezultate performante în testele efectuate de diferite organizații auto și de jurnaliști. Modelul WinterContact TS 860 domină segmentul specializat de iarnă, în timp ce AllSeason Contact îl conduce pe cel al anvelopelor „toate anotimpurile”.
Clubul Auto German (ADAC), cunoscut în toată Europa, a publicat rezultatele testelor cu anvelope de iarnă, pentru acest sezon, 2018/2019. Testele au fost efectuate pe două dimensiuni și ambele au fost câștigate de anvelopele Continental.
Anvelopele Continental de iarnă reușesc și în acest sezon să obțină cele mai bune rezultate la testele efectuate de specialiștii germani sau de jurnaliștii auto. Este vorba despre WinterContact TS 860, cu versiunile TS 850, dar și de AllSeasonContact, anvelope potrivite atât pentru iarnă, cât și pentru vară.
Furnizorul german de componente auto și anvelope Continental, prezent în România cu șapte unități de producție, a achiziționat 32 de hectare de teren de la grupurile de firme UMT și Prompt, teren care reprezintă majoritatea fostei platforme industriale UMT din Timișoara, pentru a-și extinde capacitatea de depozitare și optimiza costurile generale de logistică.
Fabrica de anvelope din Timișoara a grupului german Continental este pregătită să majoreze producția de anvelope destinate echipării segmentului de mașini electrice, dacă piața o va cere, aceasta fiind una dintre principalele direcții de dezvoltare avute în vedere de companie, a declarat, pentru Profit.ro, directorul general al Continental Automotive Products Timișoara, Sorin Samonid.
În primul test de anvelope de vară a sezonului 2016 cu 13 teste diferite, ContiSportContact 5 a obținut primul loc, cu mult înainte de urmăritori.